Observator Argesean

Primarul Ion Georgescu vrea rezultate performante în 2009
Luni, 29 Decembrie 2008 00:00

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, preşedintele Consiliului Director al Clubului Dacia, speră ca anul 2009 să fie mai bun pentru sportivii clubului,

 
„Naşul” Mircea Sandu: „Penescu îl are pe Badea”
Luni, 29 Decembrie 2008 00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a caracterizat în câteva cuvinte patronii mai importanţi ai echipelor din prima ligă. Referindu-se la Cornel Penescu, „Naşul” a spus: „Penescu?

 
Nicolae Dică a oferit 1.500 de euro lui Viorel Turcu şi 1.300 de euro unui copil care trebuia operat
Luni, 29 Decembrie 2008 00:00
Acte de caritate făcute de Nicolae Dică

Fostul jucător al Argeşului, Nicolae Dică, legitimat la Catania, a fost de Crăciun la Piteşti. După ce a sărbătorit Naşterea Domnului cu familia şi a sacrificat un godac de 150 kilograme,
 
Portarii între ei - Dani Coman l-a cununat pe Ionuţ Boşneag
Luni, 29 Decembrie 2008 00:00
A doua zi de Crăciun, la Primăria Municipiului Piteşti, portarul Arge-şului, Ionuţ Boşneag, s-a căsătorit cu frumoasa Alina, după ce timp de 8 ani au fost prieteni. Naş a fost bunul său prieten, Dani Coman, cu Loredana.
 
„La Mulţi Ani”, nea Bebe!
Luni, 29 Decembrie 2008 00:00
La mulţi ani, nea Bebe! În ajun de Crăciun, Ion Barbu, sau „Câr-nul”, pentru prieteni, şi-a serbat ziua de naştere. Pe 24 decembrie, Bebe Barbu a împlinit 71 de ani. A jucat alături de marele Nicolae Dobrin.
 
„F.C. Argeş este pe locul 5!”
Miercuri, 24 Decembrie 2008 00:00

Nou promovată în prima Ligă, F.C. Argeş a fost una din revelaţiile turului de campionat, echipa patronului Cornel Penescu acumulând 27 de puncte, lucru surprinzător pentru mulţi. Acum, în preajma Crăciunului, preşedintele clubului F.C. Argeş, Cristi Mincă, explică „minunea”.
 
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, este pregătit pentru schimbarea selecţionerului, care a încălcat legea:
Miercuri, 24 Decembrie 2008 00:00

„Dacă Piţurcă intră în puşcărie, e clar că nu mai poate pregăti echipa naţională!”

Patru ore a durat şedinţa Comitetului Executiv al FRF, răstimp în care, printre altele, a fost luată în discuţie şi problema selecţionerului, care recent a fost trimis în judecată într-un dosar privind favorizarea infractorului.
 
Patronul Argeşului, Cornel Penescu, comentează cazul „Valiza” - „Nu este vorba de corupţie!”
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00

Patronul echipei Steaua, Gigi Becali, continuă să fie în atenţia jurnaliştilor, mai ales după publicarea stenogramelor din cazul „Valiza”. Despre acest subiect a comentat şi patronul clubului F.C. Argeş, Cornel Penescu.
 
Înotătorii piteşteni au obţinut 68 de medalii la Baia Mare
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00
Cu aceste ultime rezultate, nataţia rămâne principala sursă de medalii pentru CSM Piteşti, şi, drept recompensă, conducerea clubului a dublat fondul de premiere pentru concursul de la Baia Mare, care a ajuns undeva în jurul sumei de 700 de milioane de lei.
 
Dacia a devenit sponsorul formaţiei Udinese!
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00
Francezii de la Uzina Dacia-Renault una spun şi alta fac, atunci când vine vorba despre fotbal! Deşi a anunţat în repetate rânduri că nu este interesată să investească în vreo echipă de fotbal,
 
Mutu şi Dică, învingători în Il Calcio
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00
Atât Adrian Mutu, cât şi Nicolae Dică au terminat în postura de învingători etapa programată în week-end, în Il Calcio. Cu Adrian Mutu titular, Fiorentina a câştigat, cu 1-0, partida din deplasare,
 
Sănătate, nea Lenci!
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00

Doctorul Frătoaica a refuzat să-l interneze pe Leonte Ianovschi!!!

Leonte Ianovschi este patriarhul fotbalului argeşean. I se spune „Eternul”. Ajuns la venerabila vârstă de 82 de ani, nea Lenci este cel care l-a descoperit pe marele Nicolae Dobrin, şi încă vreo 70 de jucători
 
Amintiri cu Sică Bârdeş
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00

Fostul jucător al Argeşului, Sică Bârdeş, a fost prezent la meciul demonstrativ disputat la Umanitar Cup, competiţie organizată de Rică Neaga, în colaborare cu AJF Argeş.

 
Preţuri mici de Sărbători! - Preţ promoţional pentru Emil Dică: 35.000 de euro!!!
Marţi, 23 Decembrie 2008 00:00
Clubul Rapid Bucureşti are mari probleme financiare şi caută să-şi vândă jucătorii. Antrenorului Peseiro i s-au tăiat din bani (de la un milion de euro vor să-i dea
 
Umanitar Cup, ziua a II-a - Au ieşit scântei!
Luni, 22 Decembrie 2008 00:00

În turneul organizat de Rică Neaga, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş, s-au disputat, la Sala Sporturilor „Trivale”, meciurile din ziua a doua, în care s-au înregistrat următoarele rezultate:
 
Umanitar Cup, ziua a III-a
Luni, 22 Decembrie 2008 00:00

Ce-ai făcut, Gănei?

Meciurile din ultima zi a turneului de caritate „Umanitar Cup” au început cu o mare surpriză: echipa „Prietenii lui Dani Coman”, Stranierii, a fost învinsă de La Galleria cu scorul de 5 - 3, după executarea penaltyurilor.

 
Baschet: Victorie la pas
Luni, 22 Decembrie 2008 00:00

BC Argeş - BC Târgovişte 94-64


După o săptă-mână de pauză, baschetbaliştii pi-teşteni au reintrat în circuitul Divi-ziei A cu o partidă facilă, în compa-nia modestei BC Târgovişte.
 
Va fi redeschis cazul „Valiza”?
Luni, 22 Decembrie 2008 00:00

Cazul „Valiza” este cel mai important subiect din fotbalul românesc în prag de sărbători. Membrii Comitetului Executiv al FRF se vor reuni astăzi, însă opinia majoritară este că dosarul în care e implicat patronul Stelei, Gigi Becali, nu va fi redeschis
 
Dică este comparat cu Mutu, în Italia
Luni, 22 Decembrie 2008 00:00
Schimbare radicală de situaţie pentru Nicolae Dică, care este tot mai departe de o revenire în ţară, după ce Walter Zenga a început să-i ofere şansa de a demonstra ce poate.
 
Spectacol total şi fotbal de caritate!
Sâmbătă, 20 Decembrie 2008 00:00

„Fotbal de caritate” este sloganul competiţiei Umanitar Cup, organizată la iniţiativa lui Rică Neaga, susţinut de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş. Ieri, competiţia a început în prezenţa câtorva sute de spectatori, iar spectacolul n-a lipsit. Participă şase echipe, împărţite în două grupe. Una din echipe este supranumită „Prietenii lui Dani Coman”, iar o alta, „Prietenii lui Rică Neaga”, echipe la care joacă majoritatea fotbaliştilor de valoare din Liga I.
 
Rică Neaga a entuziasmat!
Sâmbătă, 20 Decembrie 2008 00:00

Meciul vedetă al zilei a opus echipa „Stranierii lui Rică Neaga” celor de la Girom. „Stranierii” au început cu titularii: Răzvan Stanca – Mirel Rădoi, Rică Neaga, Cristi Bratu, Petre Marin şi Augustin Chiriţă.

 
După un an fotbalistic bun, ieri a venit Moşul la F.C. Argeş
Sâmbătă, 20 Decembrie 2008 00:00

Mai grăbit ca niciodată, Moş Crăciun a adus ieri multă bucurie tinerilor fotbalişti de la F.C. Argeş, oferindu-le daruri. La ora 12.15, autocarul echipei F.C. Argeş l-a adus pe Moş, care pe drum a scris o poezioară pe care a citit-o celor prezenţi la ceremonie.
 
Mitică de la Ligă este apărătorul lui Becali, în cazul „Valiza”: „Ăştia de la DNA, în loc să umble după adevăraţii hoţi, umblă după oamenii de fotbal”
Sâmbătă, 20 Decembrie 2008 00:00

Gigi Becali este încolţit de procurorii de la DNA, care îl acuză de mită în cazul „Valiza”. În plin proces, patronul Stelei are un apărător de soi, în persoana şefului LPF, care crede că Becali a fost atras într-o capcană.
 
Real Madrid - Liverpool, capul de afiş al optimilor Ligii Campionilor
Sâmbătă, 20 Decembrie 2008 00:00
Ieri, la sediul UEFA, de la Nyon, Elveţia, s-au stabilit optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Iată meciurile din „optimi”:
 Chelsea Londra - Juventus Torino
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 Următor > Sfârşit >>

Top News

Tragerea specială Loto 6/49 a Anului Nou aduce premii substanţiale

Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru Tragerea Loto 6/49 a Anului Nou de ieri cu un milion de lei. Toţi cei care au dorit să participe la Tombola Anului Nou, »»»

De Revelion, ninsori slabe şi temperaturi scăzute

Meteorologii prognozează de Revelion o vreme rece, iar ninsorile vor cuprinde toată ţara. Mercurul din termometre va coborî, în următoarele zile, până la minus 18 grade Celsius, »»»

News image

A doua zi de Crăciun, primarul Tudor Pendiuc a împărţit sarmale şi ţuică fiartă

Primarul Tudor Pendiuc a continuat tradiţia ultimilor ani, iar a doua zi de Crăciun a oferit, în Piaţa Primăriei, aproximativ 5.000 de sarmale, împreună cu mămăliguţă, şi 100 de litri de ţuică fiartă. »»»

Curtea de Arges

News image

S-a urcat băut la volan şi a omorât un om

Un tânăr de 18 ani din Curtea de Argeş va trebui să răspundă în faţa instanţei de judecată pentru că a omorât un om şi pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice în stare de ebrietate. »»»

Încasări însemnate la buget

Încasările la bugetul local al municipiului Curtea de Argeş au reuşit să depăşească prevederile. Astfel, până în acest moment locuitorii au contribuit la bugetul cu aproape 500 de miliarde lei vechi. »»»

Poliţist implicat în accident de circulaţie

A doua zi de Crăciun, în jurul orei 3.00, un poliţist din Bucureşti a fost implicat într-un accident de circulaţie petrecut în Curtea de Argeş. Aflat la volanul unui Volkswagen, Mihai C. de 24 de ani, agent de ordine publică la Secţia 18 Poliţie »»»

Campulung

Profit obţinut încălcând legea şi producând mult zgomot

Aşa cum am mai prezentat, nimic nu pare să îi sperie pe cei care au găsit de cuviinţă să-şi strângă o mică avere prin comercializarea ilegală a petardelor şi pocnitorilor. Nici chiar pedeapsa cu închisoarea ori amenzile usturătoare nu îi dau în lături pe cei care vând pe la colţ de stradă diversele produse de distracţie în perioada sărbătorilor de iarnă. »»»

Crăciunul la Câmpulung

Crăciunul la Câmpulung a fost unul cât se poate de obişnuit. Municipiul a fost luminat de sărbătoare, în Piaţa Primăriei au răsunat colindele, iar câmpulungenii şi-au pus la bătaie toate economiile pentru a putea avea tradiţionala masă de sărbătoare. »»»

Minodora Ilie a oferit sute de cadouri la Coteşti

Minodora Ilie a petrecut cea de-a doua zi de Crăciun la Coteşti, în comuna natală. Preşedinta Fundaţiei Internaţionale Omenia a respectat tradiţia şi a primit colindătorii cu daruri oferite chiar de Moş Crăciun. »»»

Editorialisti

News image

A venit vremea schimbării

Există în viaţă momente când trebuie luate decizii şi trebuie făcute schimbări. Există situaţii în care trebuie să ai curajul şi determinarea de a transforma o activitate şi de a-ţi asuma chiar pionieratul în anumite direcţii. »»»

News image

Când clasamentele mint...

Nu sunt un „Gică Contra”, dar atunci când văd ierarhii şi clasamente care mint şi nu redau adevăratele valori şi merite pentru care sunt făcute, nu pot să nu spun ce-i corect. »»»

Administratie

The Underdog Project, surpriza lui Pendiuc de Revelion pentru piteşteni

Primăria Piteşti va organiza pentru piteşteni un eveniment de excepţie. Astfel, miercuri, 31 decembrie, cu începere de la ora 23:00, va avea loc un concert extraordinar susţinut de Mihai Mărgineanu şi trupa sa, »»»

Instituţiile publice şi-au reluat activitatea temporar

După vacanţa de Crăciun, instituţiile publice şi-au reluat activi-tatea, începând cu 27 decembrie. »»»

Piteştiul intră cu datorii în noul an

Pentru municipalitate, sfârşitul acestui an aduce şi o mare problemă, aceea a scăderii încasărilor din taxe şi impozite. Potrivit prima-rului Tudor Pendiuc, încasă-rile au scăzut cu 10-15%, »»»

Guvern

Secretarii de stat vor fi numiţi după 1 ianuarie

După instalarea în funcţie, Guvernul va lua o scurtă vacanţă, dar se pare că politicienii nu se vor bucura prea mult de ea. Ei mai au încă de împărţit numeroase funcţii în stat. »»»

Guvernul Emil Boc a preluat ştafeta

Noii miniştri ai cabinetului Boc au fost convocaţi ieri dimineaţă la Palatul Victoria, pentru o întâlnire informală cu primul-ministru. Tot ieri, Emil Boc şi Călin Popescu Tăriceanu au semnat, la Palatul Victoria, protocolul de predare-primire a documentelor guvernamentale. »»»

Forma finală a programului de guvernare va fi gata vineri

Forma finală a programului de guvernare va fi gata vineri, iar sâmbătă şi duminică vor fi audiaţi candidaţii la ministere, a anunţat ieri premierul desemnat Emil Boc, după întrunirea Colegiului Director PD-L, convocat la Palatul Parlamentului. »»»

Politica-Partide

De Sărbători, Marius Postelnicescu a dăruit albume cu picturi

Preşedintele PNL Piteşti, Marius Postelnicescu, a oferit un altfel de felicitări, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Fiind bine cunoscută pasiunea sa pentru cultură, »»»

Primarul Tudor Pendiuc a refuzat o funcţie de ministru!

Constantin Nicolescu, în biroul de coordonare al Coaliţiei de guvernare Propus de conducerea organizaţiei judeţene de partid pentru a conduce unul dintre ministere, cel mai probabil cel al Administraţiei, primarul Municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a declinat oferta, considerând că în urbe poate să îşi pună mai bine în aplicare programul electoral. »»»

Cristian Boureanu a făcut pe Moş Crăciun

Zilele trecute, copiii din comuna Oarja au fost întâmpinaţi de Moş Crăciun în curtea primăriei din localitate. Micuţii i-au recitat Moşului poezii şi au primit în schimb pachete cu dulciuri, fructe şi sucuri.  »»»

Social

Inspectorii de muncă atenţionează patronii argeşeni să reducă zgomotul din fabrici

Zgomotul este un sunet puternic sau deranjant, fiind periculos nu numai prin intensitate, ci şi prin durata expunerii,  produs de echipamentele de muncă şi prezent în toate sectoarele industriei prelucrătoare, »»»

Anul 2009 debutează cu proteste sindicale

În anul 2009 sindicaliştii sunt hotărâţi să îşi ceară drepturile, chiar dacă vor fi nevoiţi să iasă în stradă. Primii care au anunţat proteste sunt sindicaliştii din învăţământ. Ei solicită noului Guvern să pună în aplicare legea privind majorarea salariilor în învăţământ, »»»

Gazele şi electricitatea nu se scumpesc la 1 ianuarie

Preţul gazelor naturale şi electricităţii furnizate populaţiei vor rămâne nemodificate în trim.I 2009, în timp ce preţul electricităţii plătit de consumatorii industriali va creşte cu circa 1,5% de la 1 ianuarie, a anunţat ieri ANRE. »»»

Fapt Divers

Tânără rănită grav de un poliţist

Chiar în ziua de Crăciun, o tânără a fost victima unui accident rutier la Arefu. Totul s-a întâmplat din cauza unui poliţist grăbit, care s-a angajat într-o depăşire riscantă. Vasile Vătăşescu, de 46 de ani, »»»

Şoferi amendaţi

Agenţii de poliţie din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră şi Biroului Poliţie Rutieră Piteşti au desfăşurat acţiuni în principalele intersecţii, pentru fluidizarea traficului rutier. »»»

Preoteasă moartă în accident

Soţia preotului din comuna Beleţi-Negreşti a murit într-un cumplit accident, chiar în ziua de Crăciun. Femeia în vârstă de 31 de ani era însărcinată în luna a V-a şi tocmai îşi lăsase soţul la biserică. »»»

Galerie Foto

Pag 1- Editia tiparita

ANUNTURI MICA PUBLICITATE - PDF

Stiri pe scurt

Nu vom avea zăpadă de Crăciun
 
Tudor Pendiuc a fost ieri Moş Crăciun pentru bătrânii de la azil
Primarul Tudor Pendiuc le-a făcut ieri o vizită bătrânilor singuri. Edilul a îndeplinit rolul lui Moş Crăciun şi, încărcat de pachete, a descins la Centrul de Asistenţă Socială din Găvana, unde a dus 330 de pachete cu alimente şi dulciuri.
 
Înjunghiat în plină stradă
 
Bucurii pentru cei săraci
 
Poşta este închisă pe 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie
 
De luni, numărul de urgenţă 112 este accesibil în toate statele UE
 
Traficul a fost îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti
 
Vin ninsorile!
 
Detinutii de la Colibasi vor face lectii anti sida
 
Mâine este ultima tragere la loto 6/49 de anul acesta
 
Se închide Bazinul Olimpic
 
Se inaugureaza patinoarul de la Grota
 
Festival de gastronomie, la Pitesti
 
Se reuneste Grupul de Lucru în domeniul combaterii violentei în familie
 
Numarul de urgenta 112 va fi inscriptionat si pe ambulantele private
 
Se dau ajutoarele pentru încalzire
 
De Ziua Nationala a României, pe strazile Pitestiului se vor împarti prezervative
 
Vin ninsorile!
 
90 de ani de la înfiintarea statului national modern român
 
Concert Directia 5, de Ziua Nationala
 
Primăria Piteşti a stabilit deja programul manifestărilor cu ocazia Zilei Naţionale a României. Astfel, de la ora 10.00, va avea loc un ceremonial militar religios, la Poarta Eroilor din Trivale.
 
Se opreste apa rece
 
PSD îl aduce pe Stefan Banica Jr. la Pitesti
 
PNL si PSD au întrerupt ieri campania electorala
 
Veşti proaste pentru fumatorii din spatele gratiilor
 
Trafic aglomerat la Bascov
 
Theodor Stolojan revine duminica în Arges
 
Un an de la alegerile europarlamentare
 
Dosar penal pentru un copac
 
Vom avea parte de un weekend calduros
Ultima zi de octombrie, dar şi primele zile din noiembrie aduc o vreme deosebit de călduroasă pentru această perioadă. Meteorologii anunţă pentru următoarele zile maxime cuprinse între 16 şi 24 de grade C
 
Mars anti-SIDA la Penitenciarul Colibasi
 
Mâine se opreste curentul în Stefanesti
 
Circulatie restrictionata pe Autostrada Bucuresti - Pitesi
 
Tudor Pendiuc, premiat la New York
 
Lucrari de asfaltare în Pitesti

Primarul Tudor Pendiuc a anunţat ieri că, în prezent, se efectuează o serie de lucrări de reparaţii, lărgiri şi asfaltări de străzi.

 
Postul de adjunct al Politiei Câmpulung a fost ocupat
 
Astazi, ultima zi de depunere a candidaturilor la Parlament
 
Vietnamul, în imagini si cifre
 
Sarbatoarea Vinului, la Jupiter City
 
Hoata la 63 de ani
 
Va fi lansat Atlasul Istoric al municipiului Campulung
 
Se opreste apa la Stefanesti
 
Întreruperi de curent în Stefanesti
 
Deputatul Gerea, preocupat de transportul copiilor din mediul rural
 
Întreruperi de curent în Pitesti si Stefanesti
 
Proiectil gasit la Slobozia