Observator Argesean

Radu Berceanu îl sustine pe Cristian Boureanu în proiectele sale
Scris de Elena Diconescu   
Joi, 20 Noiembrie 2008 00:00

Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor şi preşedintele actual al PD-L Dolj, s-a aflat ieri la Piteşti. Acesta a vizitat zona de sud a oraşului şi a discutat cu preşedintele PD-L Argeş, Cristian Boureanu, despre proiectul său privind reamenajarea lacului de acumulare din Prundu.
În cadrul unei conferinţe de presă, Radu Berceanu a declarat că proiectul iniţiat de candidatul PD-L pe Piteşti, Cristian Boureanu, este unul fezabil şi de anvergură pentru acest oraş. „Eu cunosc foarte bine Piteştiul, pentru că sunt din Vâlcea şi am tranzitat de foarte multe ori acest oraş. Am fost practic martor la dezvoltarea municipiului încă din anii ’60. Referitor la proiectele iniţiate de colegii mei, acestea nu pot fi realizate doar de către o autoritate, mai ales că multe aspecte ţin de primărie, de ministere, dar şi de Apele Române. Am mai discutat despre ele, dar acum am venit la faţa locului pentru a le analiza. Proiectul legat de calea ferată şi lacul de acumulare din Prundu este unul fezabil, dar nu e deloc simplu. După mutarea căii ferate, terenul de câteva zeci de hectare ar putea fi întrebuinţat în alte scopuri. Nu multe oraşe pot avea,
dintr-o dată, o suprafaţă atât de mare liberă. M-a preocupat cum se poate realiza acest proiect şi îl voi susţine până la capăt”, a declarat Radu Berceanu.

Reamintim că  deputatul Cristian Boureanu a prezentat, săptămâna trecută, un proiect de reabilitare a zonei de sud a Piteştiului, proiect care urmăreşte creşterea economică a oraşului, dar şi amenajarea unor zone de agrement pentru piteşteni. Boureanu a afirmat că a întocmit acest proiect pe baza ideilor exprimate de către locuitorii colegiului pentru care candidează, în urma consultărilor directe cu aceştia. Potrivit proiectului întocmit de acesta, urmează a fi reabilitat lacul de acumulare din Prundu, pe malul căruia se pot construi debarcadere pentru bărcuţe şi vaporaş, dar şi un port. De asemenea, în proiect mai este prevăzută o promenadă, cu locuri pentru agrement, restaurante, baruri, ştrand public şi alte puncte de interes, precum şi centre comerciale.
Vizualizari: 155
Comentarii (0)add comment

Adauga comentariu
smaller | bigger

busy
 

Top News

Tragerea specială Loto 6/49 a Anului Nou aduce premii substanţiale

Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri al categoriei I pentru Tragerea Loto 6/49 a Anului Nou de ieri cu un milion de lei. Toţi cei care au dorit să participe la Tombola Anului Nou, »»»

De Revelion, ninsori slabe şi temperaturi scăzute

Meteorologii prognozează de Revelion o vreme rece, iar ninsorile vor cuprinde toată ţara. Mercurul din termometre va coborî, în următoarele zile, până la minus 18 grade Celsius, »»»

News image

A doua zi de Crăciun, primarul Tudor Pendiuc a împărţit sarmale şi ţuică fiartă

Primarul Tudor Pendiuc a continuat tradiţia ultimilor ani, iar a doua zi de Crăciun a oferit, în Piaţa Primăriei, aproximativ 5.000 de sarmale, împreună cu mămăliguţă, şi 100 de litri de ţuică fiartă. »»»

Curtea de Arges

News image

S-a urcat băut la volan şi a omorât un om

Un tânăr de 18 ani din Curtea de Argeş va trebui să răspundă în faţa instanţei de judecată pentru că a omorât un om şi pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice în stare de ebrietate. »»»

Încasări însemnate la buget

Încasările la bugetul local al municipiului Curtea de Argeş au reuşit să depăşească prevederile. Astfel, până în acest moment locuitorii au contribuit la bugetul cu aproape 500 de miliarde lei vechi. »»»

Poliţist implicat în accident de circulaţie

A doua zi de Crăciun, în jurul orei 3.00, un poliţist din Bucureşti a fost implicat într-un accident de circulaţie petrecut în Curtea de Argeş. Aflat la volanul unui Volkswagen, Mihai C. de 24 de ani, agent de ordine publică la Secţia 18 Poliţie »»»

Campulung

Profit obţinut încălcând legea şi producând mult zgomot

Aşa cum am mai prezentat, nimic nu pare să îi sperie pe cei care au găsit de cuviinţă să-şi strângă o mică avere prin comercializarea ilegală a petardelor şi pocnitorilor. Nici chiar pedeapsa cu închisoarea ori amenzile usturătoare nu îi dau în lături pe cei care vând pe la colţ de stradă diversele produse de distracţie în perioada sărbătorilor de iarnă. »»»

Crăciunul la Câmpulung

Crăciunul la Câmpulung a fost unul cât se poate de obişnuit. Municipiul a fost luminat de sărbătoare, în Piaţa Primăriei au răsunat colindele, iar câmpulungenii şi-au pus la bătaie toate economiile pentru a putea avea tradiţionala masă de sărbătoare. »»»

Minodora Ilie a oferit sute de cadouri la Coteşti

Minodora Ilie a petrecut cea de-a doua zi de Crăciun la Coteşti, în comuna natală. Preşedinta Fundaţiei Internaţionale Omenia a respectat tradiţia şi a primit colindătorii cu daruri oferite chiar de Moş Crăciun. »»»

Editorialisti

News image

A venit vremea schimbării

Există în viaţă momente când trebuie luate decizii şi trebuie făcute schimbări. Există situaţii în care trebuie să ai curajul şi determinarea de a transforma o activitate şi de a-ţi asuma chiar pionieratul în anumite direcţii. »»»

News image

Când clasamentele mint...

Nu sunt un „Gică Contra”, dar atunci când văd ierarhii şi clasamente care mint şi nu redau adevăratele valori şi merite pentru care sunt făcute, nu pot să nu spun ce-i corect. »»»

Administratie

The Underdog Project, surpriza lui Pendiuc de Revelion pentru piteşteni

Primăria Piteşti va organiza pentru piteşteni un eveniment de excepţie. Astfel, miercuri, 31 decembrie, cu începere de la ora 23:00, va avea loc un concert extraordinar susţinut de Mihai Mărgineanu şi trupa sa, »»»

Instituţiile publice şi-au reluat activitatea temporar

După vacanţa de Crăciun, instituţiile publice şi-au reluat activi-tatea, începând cu 27 decembrie. »»»

Piteştiul intră cu datorii în noul an

Pentru municipalitate, sfârşitul acestui an aduce şi o mare problemă, aceea a scăderii încasărilor din taxe şi impozite. Potrivit prima-rului Tudor Pendiuc, încasă-rile au scăzut cu 10-15%, »»»

Guvern

Secretarii de stat vor fi numiţi după 1 ianuarie

După instalarea în funcţie, Guvernul va lua o scurtă vacanţă, dar se pare că politicienii nu se vor bucura prea mult de ea. Ei mai au încă de împărţit numeroase funcţii în stat. »»»

Guvernul Emil Boc a preluat ştafeta

Noii miniştri ai cabinetului Boc au fost convocaţi ieri dimineaţă la Palatul Victoria, pentru o întâlnire informală cu primul-ministru. Tot ieri, Emil Boc şi Călin Popescu Tăriceanu au semnat, la Palatul Victoria, protocolul de predare-primire a documentelor guvernamentale. »»»

Forma finală a programului de guvernare va fi gata vineri

Forma finală a programului de guvernare va fi gata vineri, iar sâmbătă şi duminică vor fi audiaţi candidaţii la ministere, a anunţat ieri premierul desemnat Emil Boc, după întrunirea Colegiului Director PD-L, convocat la Palatul Parlamentului. »»»

Politica-Partide

De Sărbători, Marius Postelnicescu a dăruit albume cu picturi

Preşedintele PNL Piteşti, Marius Postelnicescu, a oferit un altfel de felicitări, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Fiind bine cunoscută pasiunea sa pentru cultură, »»»

Primarul Tudor Pendiuc a refuzat o funcţie de ministru!

Constantin Nicolescu, în biroul de coordonare al Coaliţiei de guvernare Propus de conducerea organizaţiei judeţene de partid pentru a conduce unul dintre ministere, cel mai probabil cel al Administraţiei, primarul Municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a declinat oferta, considerând că în urbe poate să îşi pună mai bine în aplicare programul electoral. »»»

Cristian Boureanu a făcut pe Moş Crăciun

Zilele trecute, copiii din comuna Oarja au fost întâmpinaţi de Moş Crăciun în curtea primăriei din localitate. Micuţii i-au recitat Moşului poezii şi au primit în schimb pachete cu dulciuri, fructe şi sucuri.  »»»

Social

Inspectorii de muncă atenţionează patronii argeşeni să reducă zgomotul din fabrici

Zgomotul este un sunet puternic sau deranjant, fiind periculos nu numai prin intensitate, ci şi prin durata expunerii,  produs de echipamentele de muncă şi prezent în toate sectoarele industriei prelucrătoare, »»»

Anul 2009 debutează cu proteste sindicale

În anul 2009 sindicaliştii sunt hotărâţi să îşi ceară drepturile, chiar dacă vor fi nevoiţi să iasă în stradă. Primii care au anunţat proteste sunt sindicaliştii din învăţământ. Ei solicită noului Guvern să pună în aplicare legea privind majorarea salariilor în învăţământ, »»»

Gazele şi electricitatea nu se scumpesc la 1 ianuarie

Preţul gazelor naturale şi electricităţii furnizate populaţiei vor rămâne nemodificate în trim.I 2009, în timp ce preţul electricităţii plătit de consumatorii industriali va creşte cu circa 1,5% de la 1 ianuarie, a anunţat ieri ANRE. »»»

Fapt Divers

Tânără rănită grav de un poliţist

Chiar în ziua de Crăciun, o tânără a fost victima unui accident rutier la Arefu. Totul s-a întâmplat din cauza unui poliţist grăbit, care s-a angajat într-o depăşire riscantă. Vasile Vătăşescu, de 46 de ani, »»»

Şoferi amendaţi

Agenţii de poliţie din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră şi Biroului Poliţie Rutieră Piteşti au desfăşurat acţiuni în principalele intersecţii, pentru fluidizarea traficului rutier. »»»

Preoteasă moartă în accident

Soţia preotului din comuna Beleţi-Negreşti a murit într-un cumplit accident, chiar în ziua de Crăciun. Femeia în vârstă de 31 de ani era însărcinată în luna a V-a şi tocmai îşi lăsase soţul la biserică. »»»

Galerie Foto

Pag 1- Editia tiparita

ANUNTURI MICA PUBLICITATE - PDF

Stiri pe scurt

Nu vom avea zăpadă de Crăciun
 
Tudor Pendiuc a fost ieri Moş Crăciun pentru bătrânii de la azil
Primarul Tudor Pendiuc le-a făcut ieri o vizită bătrânilor singuri. Edilul a îndeplinit rolul lui Moş Crăciun şi, încărcat de pachete, a descins la Centrul de Asistenţă Socială din Găvana, unde a dus 330 de pachete cu alimente şi dulciuri.
 
Înjunghiat în plină stradă
 
Bucurii pentru cei săraci
 
Poşta este închisă pe 25, 26 decembrie şi 1, 2 ianuarie
 
De luni, numărul de urgenţă 112 este accesibil în toate statele UE
 
Traficul a fost îngreunat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti
 
Vin ninsorile!
 
Detinutii de la Colibasi vor face lectii anti sida
 
Mâine este ultima tragere la loto 6/49 de anul acesta
 
Se închide Bazinul Olimpic
 
Se inaugureaza patinoarul de la Grota
 
Festival de gastronomie, la Pitesti
 
Se reuneste Grupul de Lucru în domeniul combaterii violentei în familie
 
Numarul de urgenta 112 va fi inscriptionat si pe ambulantele private
 
Se dau ajutoarele pentru încalzire
 
De Ziua Nationala a României, pe strazile Pitestiului se vor împarti prezervative
 
Vin ninsorile!
 
90 de ani de la înfiintarea statului national modern român
 
Concert Directia 5, de Ziua Nationala
 
Primăria Piteşti a stabilit deja programul manifestărilor cu ocazia Zilei Naţionale a României. Astfel, de la ora 10.00, va avea loc un ceremonial militar religios, la Poarta Eroilor din Trivale.
 
Se opreste apa rece
 
PSD îl aduce pe Stefan Banica Jr. la Pitesti
 
PNL si PSD au întrerupt ieri campania electorala
 
Veşti proaste pentru fumatorii din spatele gratiilor
 
Trafic aglomerat la Bascov
 
Theodor Stolojan revine duminica în Arges
 
Un an de la alegerile europarlamentare
 
Dosar penal pentru un copac
 
Vom avea parte de un weekend calduros
Ultima zi de octombrie, dar şi primele zile din noiembrie aduc o vreme deosebit de călduroasă pentru această perioadă. Meteorologii anunţă pentru următoarele zile maxime cuprinse între 16 şi 24 de grade C
 
Mars anti-SIDA la Penitenciarul Colibasi
 
Mâine se opreste curentul în Stefanesti
 
Circulatie restrictionata pe Autostrada Bucuresti - Pitesi
 
Tudor Pendiuc, premiat la New York
 
Lucrari de asfaltare în Pitesti

Primarul Tudor Pendiuc a anunţat ieri că, în prezent, se efectuează o serie de lucrări de reparaţii, lărgiri şi asfaltări de străzi.

 
Postul de adjunct al Politiei Câmpulung a fost ocupat
 
Astazi, ultima zi de depunere a candidaturilor la Parlament
 
Vietnamul, în imagini si cifre
 
Sarbatoarea Vinului, la Jupiter City
 
Hoata la 63 de ani
 
Va fi lansat Atlasul Istoric al municipiului Campulung
 
Se opreste apa la Stefanesti
 
Întreruperi de curent în Stefanesti
 
Deputatul Gerea, preocupat de transportul copiilor din mediul rural
 
Întreruperi de curent în Pitesti si Stefanesti
 
Proiectil gasit la Slobozia